Păreri

 

Trec anii și parcă nimic nu se schimbă, dar când ne uităm în urmă nimic nu mai e la fel.

Din păcate nu-s omu cu memorie bună, de exemplu, săptămâna trecută pe vremea asta habar n-am ce făceam, dar o să fac un efort și o să scriu câteva cuvinte cheie pentru fiecare lună din 2017.

Ianuarie: Braşov, integrale, funcţii, numere iraţionale, OUG 13

Februarie: Ziua Ruxandrei, telefon nou, frig mare

Martie:

Aprilie: Permis, atestat,

Mai: Ultimele teze, debate, banchet, ziua mea, botezul nepotului meu, ultimele zile de liceu

Iunie:  Spitalul Universitar de Urgență, primele trei probe de bac, prezentarea atestatului, despărţire, ultimele trei probe de bac

Iulie:  Tensiune, Spitalul Universitar de Urgență, rezultate bac, admitere, altă tensiune, înscriere la facultate, VARĂ LIBERĂ, Ţara lui Andrei

August:  Herăstrău, oameni dragi, Vama veche #sunset,  Buşteni, pâine cu sare, Cascada Urlătoare, Bucureşti, Dortmund

Septembrie:  Cazarea la cămin,

Octombrie:  Facultate, job, stres, zeci de momente în care am vrut să renunţ, seminarii minunate datorită cărora n-am renunţat

Noiembrie:  Protest, parțiale, pagina www.ralucacoman.ro, gala #se poate, modificări CP și CPP

Decembrie: Spitalul Judeţean Prahova, demisie, drumuri zilnice Ploiești-București, cadouri, am donat sânge, crăciun nașpa, panica dinaintea sesiunii, revelion and here we are…

Un an atât de întortochiat, cu atâtea urcușuri și coborâșuri încât mă mir că le-am făcut față, ce-i drept, a avut și oamenii potriviți lângă mine care m-au motivat. Consider că m-au schimbat lucrurile de mai sus. În ce măsură, pot spune doar cei care mă cunosc, dar simt că devin om mare și nu-mi place, aș vrea să opresc asta, dar este un proces inevitabil.

În ciudat tuturor, simt că anu’ ăsta a fost doar o încălzire pentru ce va urma, so wish me luck, the end is near.

Umblu teleleu

Ieri am aruncat două portocale în ghiozdan și am plecat la Brașov.

De trei luni caut câteva zile pentru un escape la munte și în sfârșit s-a ivit ocazia de a merge. Nerăbdătoare, am plecat cu o oră mai devreme de acasă pentru a mă asigura că sigur îngheț în gară. La sosirea trenului mi-am amintit, puțin supărată, că pe biletul meu scria FARA LOC, dar nu a fost o problemă deoarece mi-am pus creierașul în mișcare și am stat jos, la clasa I, până la Brașov.

A fost ok, puțin plictisitor, parcă voiam să cobor și să vin înapoi acasă, dar a aparut acest mic ștrumf care mi-a făcut călătoria mai frumoasă. Ea este Isa, are un an și două luni și d-abia și-a revenit după o răceală cruntă cu febră 40. Acum meregea la Predeal cu părinții ei să schieze și să facă oamenii din tren să zâmbească.

#mulțumimisa

La ora 15:00 am ajung în Gara Brașov, cu puține emoții, parcă mă întorsesem acasă după mulți ani. Am ajuns imediat în centru și dau cu ochii de ei:

 

Mă simțeam în regulă, m-am îndreptat către drumul pe care mersesem exact acum un an. Mă cuprinsese un amalgam de nostalgie și fericire, cânde deodată văd asta:

HUB-ul copiilor mei. Bine…cei care l-au facut nu mai sunt nici copii, și nici ai mei, sunt elevii din Tabăra Meseriașilor din seria electricienilor. Tineri pe care nu i-am cunoscut, dar de care sunt sigura ca au dat tot ce au mai bun pentru a-și depăși limitele. Au fost ajutați de echipa EFdeN și în mai puțin de șapte zile elevii liceelor tehnologice din Buzău au dus HUB-ul în Piața Sf. Ioan.

M-am îndreptat către Piața Sfatului, printre mii de oameni, și am ajuns la dânsul.


Minunatul brad de crăciun din Brașov. Mai aveam cinci ore la dispoziție așa că am sărit peste contemplarea bradului și am fugit la Cărtureși.

 

 

 

La Cărturești am găsit, după cum era de așteptat, oameni calzi și o librărie foarte bine organizată de unde, ca de obicei, am plecat cu un ceai. De data asta Grandmother’s baschet.

Am fugit la baza Tâmpei, dar era prea târziu pentru a urca cu telecabina și mult prea târziu pentru a urca pe jos așa că am coborât în Piață și m-am oprit la Starbucks, unde am găsit angajați mult mai de treabă decât aș fi crezut.

Am urcat repede și până la Turnul Alb, aș fi mers și la cel negru, dar îmi era teamă că o să dorm sub bradul din centru dacă mai fac multe opriri/urcări/coborâri.

În gară am ajuns cu o oră mai devreme, ce déjà vu minunat.  N-am rămas în gară, am mers în Unirea Shopping Center cu gândul de a-mi lua o bluză, ceva modest și am plecat cu un hanorac, două pulovere și un tricou. Fetele astea…

Am plecat spre casă super fericită pentru că am avut o zi cum mi-aș dori să fie toate celelalte.

În caz că v-ați întrebat cu cine am fost, raspunsul este: Cu ghiozdanu-n spate și teneșii-n picioare.

De-a râsu'-plânsu'

Mare greșeală.

După marele eveniment al anului, #BAC 2K17 am rămas cu o traumă, insomnia. De un an pot adormi doar în jurul orei trei, pare nasol, dar în timp m-am obișnuit și am norocul de un program la facultate făcut, parcă, special pentru mine astfel încât să-mi pot completa norma cu orele de somn.

Ghinionul apare odata/de doua ori pe an când trebuie să mă trezesc la  șase. Dimineața asta a fost mai presus de toate, trebuia sa fiu în picioare la cinci. Precaută din fire, am spus ca ar fii o idee bună să mă bag la somn de la ora 23:00. Zis și făcut! Problema a fost că la trei m-am trezit, pentru ca eu d-abia atunci adormeam în mod normal.  Am făcut toate incantațiile posibile, poate poate o-i adormi. Nimic. Am băgat haine la spălat, am dat cu matura, am șters praful, m-am făcut frumoasă și la cinci am plecat.

După 12 ore am fost extenuată, nu-mi mai puteam ține ochii deschiși, am capitulat. După două ore de somn situția revenise la normal.

Mare rugăminte, nu vă obișnuiți să adormiți târziu, ar fii o mare greșeală.