De-a râsu'-plânsu'

O zi luminată, o zi cu soare, o zi sfântă în care minunile nu se opresc din a se întâmpla. Dimineața de Crăciun e cea mai importantă de aceea la ora 13:26 mă ridic din pat și plec către toaletă.

Minunea 1: am hârtie igienică în buzunarul halatului, deci nu mai trebuie să mă întoc în cameră.

Minunea 2: există un WC curat, fără amprenta  vreunei persoane care a avut probleme la stomac sau care a băut prea mult.

Minunea 3: curge apă caldă la dușuri! Aproape ca nu-mi dădeam seama ce e de când nu o mai simțisem.

Minunea 4: o cutie de pateu se ascundea în spatele borcanelor de zacuscă și în această zi sfântă mi s-a arătat.

Minunea 5: vasele nespălate de două zile au lăcrimat când am dat cu Fairy și apă caldă pe ele.

O zi minunată…ca oricare alta.

 

Poate nu știai

Crearea acestui personaj feeric  pornște de la fratele lui mai mare, Moș Nicolae aka Sfântul Nicolae. Acesta a trait în Grecia antica în secolul al III-lea d.Hr.. Avea o familie bogată, dar a rămas fară părinți când avea doar câțiva ani, după această întâmplare Nicolae a devenit un om religios care și-a dedicat restul vieții lui Dumnezeu. A pleca în pelerinaj, a construit o manăstire, a devenit episcop al provinciei Licia din Anatolia bizantină și s-a folosit de averea sa pentru a face cadouri anonime oamenilor nevoiași.

(darnic, generos și puțin bărbos)

 

O poveste spune că Sfântul Nicolae a aruncat săculeți cu bani pe o fereastră, aflată la înălțime, a unei case în care locuiau trei fete care nu aveau zestre pentru a se căsători și ar fi trebuit să devină prostituate…ce vremuri, noroc cu Nicu.

(cadouri pe „horn”)

În țările vestice a devenit un personaj mitic, în Germania și Olanda se numea Sinterklaas.

(Santa Claus, sună cunscut?)

Personajul folcloric englezesc,  Father Christmas reprezenta spiritul crăciunului încă din secolul al XV-lea. Daddy of christmas nu făcea cadouri, nu era credincios, nici smerit, el era cunoscut pentru caracterul său petrecăreț.

(petrecere, multa lume, mâncare și băutură)

Parantezele de mai sus va fac sa vă gândiți la cineva?

Moș Crăciun, un bătrânel nostim, îmbrăcat în roșu, cu barbă albă si burtă mare. Imaginea nu a fost creată de Coca Cola, dupa cum credeau mulți, ci de detaliile din poezia lui Clement Clarke Moore „A visit from Saint Nicholas” (1822) pe baza căreia Thomas Nast a creat o iulstrație a moșului (1863).

 

Se zice ca Moș Crăciun trăiește la Polul Nod…ceea ce ar fi cam imposibil pentru că Polul Nord este în ocean.

Prin urmare, multe tări au vrut ca moșul să fie cetățenul lor. Canada petinde că locuiește pe o insula de-a lor, i-au acordat un cod poștal si cetățenie, Americani spun că moșul locuiește în Alaska, în orașul Polul Nord, Danemarca zice că este din Groenlanda, dar Finlanda a câștigat lupta deoarece pe Cercul polar artic exisă un Moș Crăciun cu fabrică de jucării și tot tacâmul, pe care-l poți vizita oricând, inclusiv vara.

Moș Crăciun nu există!

Pfoa…se pare că m-am grăbit, mai e și la ofertă, doi în unul.

Matematic vorbind, pentru a transporta toate cadourile sania trebuie sa aibă minim 400 de mii de tone  și să fie trasă de aproximativ 360 de mii de reni. Pentru viteză o să consult niște fizicieni.

Crăciun fericit! sau cum era….?