Păreri

În câteva ore media românească a fost împânzită de gluma celor la de la Charlie Hebdo despre Simona Halep, câștigătoarea Roland-Garros.

În primul rând, imaginea de mai sus reprezintă un stereotip despre romanii care sunt ironizați de francezi, deci o scoatem pe Simona din schemă.

“O glumă grosolană”, “de prost gust”, “fără pic de umor”, băi băieți… am râs, nu este o ironie extraordinară dar e puțin amuzant.

Tocmai m-ai înjurat pentru ca mi se pare amuzant? Ia spune-mi tu ce părere ai avut despre articolul scris de Times New Roman în care se vorbea de “curva lui Dragnea”, ți-a plăcut, ă? Te-ai cam supărat când a primit TNR 500.000 de euro amendă? Da, despre asta vorbim.

Charlie Hebdo, la fel ca Times New Roman, este o revistă de satiră. Ca să înțeleagă toată lumea: ĂȘTIA FAC MIȘTO! Din asta trăiesc, asta e meseria lor.

În România e amuzant ceva doar dacă vrem noi să fie, dacă îți permiți să te atingi de subiectele noaste sacre ți-o cam iei. Toate până a la biserică, neamuri, intelectualii noștri, persoane cu dizabilități, etc. Mulți sunt amuzanți când văd bășcălie la TV sau când pățește vecinu’ pe care nu-l suportă ceva rău. De-a lungul istoriei, umorul nostru nu a fost, neapărat, de calitate.

Și revenind la motivul pentru care s-a făcut o gluma, spune-mi cine n-a râs de blonde că sunt proaste, de moldoveni că sunt bețivi, de ardeleni ca sunt înceți, de nemți ca sunt nesuferiți,  de unguri că vor autonomiei?  Ai făcut-o, știi bine, iar în caz ca tot o mai ții langa pe a ta că “Simona este simbol național!”, “ne iubește de nu mai poate”…stai liniștit că n-ai făcut nimic ea. Tenisul e un sport foarte scump, ca să ajungă numărul unu mondial s-a antrenat non-stop, iar părinții ei au investit mii de euro pentru performanță.

Aștept părerile voastre, mai jos, în comentarii sau pe pagina de Facebook .

Sursa foto: gsp.ro

 

Păreri

Ei au ales să poarte alb, eu sunt imbrăcată în negru pentru că simt cum țara asta moare în fiecare zi. Poate a fost o greșeală doliu național pentru moartea Regelui Mihai I, poate a fost o greșeală doliu național pentru Colectiv, acestea însumează doar șase zile. România trebuia să fie în doilu de 29 de ani, de când au murit oameni pentru democrație.

Mă uit la oamenii care se îndreptă către Piața Victoriei și simt doar dispreț. Văd prea multă prostie și mă pune la pământ. O să fie mulți, sute, mii, asta pentru a da dovată că cei proști o să-i bată numeric pe intelectuali. E o realitate dură, rudele noastre sunt în vestul Europei, părinții muncesc până ajung în spitale (unde sunt tratați cu scârbă de către doctorii șpăgari) și nici nu-și mai fac speranțe pentru pensie, iar noi…noi nu avem niciun viitor.

Închei plină de dezamăgire.

Sursa Raluca Coman

 

De-a râsu'-plânsu'

Pregătiți-vă, sunt peste tot!

 

 

 

 

 

Sursa Raluca Coman

Poate nu știai

Studenții Univerșității si Politehnicii s-au unit într-o seară de flok pentru a scăpa de stresul din sesiune. După succesul evenimentului „Flori de mai, editia a II-a” la care au participat aproximativ 700 de studenți, Gașcă Chitară Grozăvești (GCG) a colaborat cu administratorul paginii de Facebook Student la Poli și au organizat „Uniți sub chitară”. Evenimentul a avut loc pe spațiul verde din spatele Rectoratului de la Politehnica și a început la ora 20:30.

În timp ce se cânta „Amintiri cu haiduci”, „Nebun de alb”, „În umbra marelui urs” apăreau din ce în ce mai mulți studenți, numărul acestora a ajuns până la 300. Oamenii în vârstă, care se plimbau cu bicicleta au ales să stea alături de tineri pentru a intona vresurile melodiilor pe care nu le mai auziseră de mult timp, după cum spune domul Nicolae.

Întrebat de unde a apărut colaborarea dintre Universitate și Politehnica, Cătălin Hodivoianu, membru fondator GCG, ne spune „De la muzică, muzica bună unește pe toata lumea. Vrem să arătăm că nu este niciun fel de discrepanță, ci din contră, chiar ne înțelegem super bine și e o atmosferă minunată aici.”. Valentin Adam și Alexandru Miron, studenți la Facultatea de Istorie, au avut cele mai sonore voci și așa au reușit să mențină starea de bine.

Legat de organizare Cătălin zice că nu e greu până când vine vorba de logistică „facem puțin mai greu rost de bănci, de lumini, de chestii tehnice”. Despre următoarele seri de folk ni se spune „Sigur, sigur că o să mai urmeze, chiar și după ce nu o să mai fim studenți!”.

Vezi mai multe fotografii aici.

Sursa foto Bobi Doru Photographer

Poate nu știai

Diana Negulescu

Diana a paricipat de două ori în Tabăra Meseriașilor, prima oară ca elev în seria Petroliștilor (2016), iar a doua oară ca voluntar în aceiași serie (2017). După experiența de elev ea a devenit mai încrezătoare și mai sociabilă. „A fost minunat, număram zilele până să revin din nou în Țara lui Andrei. Am vrut să văd cum este și din ipostaza de voluntar. Când am aflat că am fost acceptată am fost foarte fericită, voiam să revăd locul și oamenii minunați din tabără care pur și simplu mi-au ajuns la inimă.”, spune Diana despre experiența de voluntar. Diferența dintre cele două posturi a fost responsabilitatea și disponibilitatea de a-i asculta și sfătui pe ceilalți.

Cel mai mare impact asupra Dianei s-a datorat echipei de la Trend Consult, cu care elevii au susținut cursuri de dezvoltare personală, „activitățile m-au schimbat total”. De la o copilă timidă și retrasă a devenit o tânără care are mereu un cuvânt de spus. Acum se pregătește de examenul final din Școala Petroloștilor, la finalul căruia va primi un job în OMV Petrom și are în plan ca peste trei ani să urmeze cursurile Universității de Petrol si Gaze.

Diana Negulescu are 17 ani, este din Târgoviște și este elevă în ultimul an din Școala Petroliștilor. Are multe pasiuni, în timpul liber face accesorii handmade și fotografii în natură. A participat la concursuri de fotografie artistică și a câștigat primele locuri.

Sursa foto: Diana Negulescu

 

Valentin Petcu

Valentin a fost elev în seria bucătarilor din Tabăra Meseriașilor (2017). Când a auzit de Țara lui Andrei nu avea de gând să se înscrie, dar a făcut-o la insistențele profesorilor. A fost reticient o perioadă din cauza competiției, dar, până la urmă, s-a aflat în primi 10 elevi admiși. „Aș da orice să mai trăiesc încă o dată acele clipe ”, spune despre săptamâna petrecută în tabără . Cel mai mult i-au plăcut altelierele culinare la care a lucrat alături de Chef Cezar Munteanu. Pe lângă rețetele din bucătarie, Vali spune „am învățaț că pentru a face ceva în viață trebuie să te făci auzit de cei din jur și să îți spui punctul de vedere”.

Acum lucrează ca ajutor de bucătar chiar dacă este clasa a XII-a. Încă se mai gândește dacă să urmeze o facultate sau cursuri de bucătar, dar un lucru ni l-a spus cu siguranță, „vreau sa merg ca voluntar, aștept cu nerăbdare selecția pentru voluntari”.

Valentin Petcu are 19 ani, este din județul Buzău, iar în timpul liber îi place să se plimbe și să își petreacă timpul cu familia.

Sursa foto: Țara lui Andrei

 

Andreea Arion

Andreea și-a dorit o vară memorabilă, așa că a ales să fie voluntar în Tabăra Meseriașilor (2017). A aflat din social media de înscriere și s-a pregătit imediat. Știa că este nevoie de o schimbare în România și a vrut să facă parte din ea, fiind convinsă că Țara lui Andrei o poate asigura. Ea a avut emoții în privința selecției de voluntari pentru că știa că sunt mulți care și-ar fi dorit această poziție, dar experiența de trei ani de voluntariat a linistit-o. Când a plecat către tabăra se aștepta la un mediu strict, dar a găsit oameni calzi și zâmbăreți. Andreea a stat mereu cu elevii și i-a urmărit pe mentori, astfel a prins câteva abilități de ospătar, îi susține și îi respectă pe meseriași, ea a mai lucrat cu copii din medii defavorizate, dar a participat și la olimpiade din domeniul tehnologic de servicii, turism si alimentație.

A văzut copii din toate păturile sociale „cu personalități aparte, de la cei mai introvertiți la cei mai extrovertiti. Într-un final toți au ajuns să se deschidă în fața noastră (a voluntarilor) și am încheiat săptămâna cu un foc de tabără unde toți am dansat, cântat și am discutat.”,  spune Deea, așa cum o alintau toți.

Andreea Arion este studenta a Academiei de Studii Economice din București, este pasionată de pictură, îi plac aventurile, vara trecută fiind cea mai specială, dar în prezent se dedică cel mai mult studiului, fiind șefă de an la Facultatea de Resurse Umane. Așteaptă să înceapă Tabăra Meseriașilor pentru că voluntariatul este o pasiune veche de-a ei.

Sursa foto: Andreea Arion

 

Tudor Oprea

Tudor a aflat de Tabăra Meseriașilor de pe internet și s-a înscris pentru că a vrut să își imbogățească activitatea de voluntar. Până acum a participat de două ori în tabără (2016 și 2017), iar în prezent așteptă să se reîntoarcă. Și-a dorit să contribuie la dezvoltarea copiilor, să cunoască caractere noi și să își dezvolte aptitudinile de voluntar, lucruri care s-au întâmplat, „în afară de așteptăriile mele, am găsit o familie” spune Tudor. Elevii i s-au părut implicați și dornici de a dobândii informatii noi pe care sa le folosească în viața lor și în comunitatea lor, iar cât despre voluntari susține că „au fost de nota 10!”.

Tudor Oprea are 20 de ani, locuiește în județul Târgoviște, în timpul liber face voluntariat, ajută copii și bătrânii, iar pasiunea lui este fotografia.

Sursa foto: Țara lui Andrei

De-a râsu'-plânsu'

1.  Să respir

Până acum eu am respirat toracic, așa cum respiră majoritatea oamenilor. Ce înseamnă toracic? Folosim mai mult partea superioară a pieptului, mai ales atunci când suntem agitați, când suntem stresați, când muncim, când alergăm dintr-un loc în celălalt tindem să folosim partea superioară a pieptului umflând coastele, umflând toracele, se mișcă umerii sus – jos și noi credem că respirăm corect, că aducem un aport foarte mare de oxigen, dar de fapt este o iluzie, pentru că nu folosim întreaga capacitate a plămânilor noștri.

Folosim doar 20% din capacitatea plămânilor noștri atunci când respirăm normal, ceea ce nouă ni se pare normal, ceea ce într-un fel este bine, acei 20% ne țin în viață.

Cum respirăm corect?  Foarte simplu: respirația abdominală pe care o învățăm de la bebeluși în primii lor ani de viață. Așa am respirat cu toții, dar am uitat. Cu exercițiu, respirația profundă poate deveni din nou un reflex.

2.  Să merg

Da, exact eu calc strâmb, și anume cu călcâiul mult spre extrior, banalul mers ne poate crea numeroase probleme cu ligamentele şi articulaţiile, dacă nu respectăm câteva reguli simple. Modul în care călcăm şi încălţămintea sunt esenţiale în a evita aceste deficienţe. Specialiştii explică că pot apărea disfuncţionalităţi dacă nu respectăm regula simplă a modului în care mergem. „Cel mai important este să călcăm călcâi-vârf. Sunt oameni care, atunci când merg, calcă cu toată talpa, ceea ce nu este corect“, subliniază kinetoterapeutul ieşean Alexandru Lefter, fondatorul Topkineto Recuperare Medicală.

O să încerc să mă reglez călcând cu călcâiul in interior astfel încât să revin la normal.

3.  Să rețin 

Uit tot…bine, aproape tot. Ieri i-am povestit prietenei mele cum a fost la facultate si azi, cand am sunat-o, i-am povestit – ghici ce? – cum a fost la facultate!

A fost puțin amuzant până când mi-am dat seama câ majoritatea oamelnilor îmi spun ”știi? despre asta am vorbit și ieri”, asta mi-a dat de gândit. Am făcut un exercițiu, am încercat să-mi amintesc ce făceam săptămâna trecută pe vremea asta, adică luni 7 mai, răspunsul: habar n-am.

Deşi învăţăm lucruri pe tot parcursul vieţii, nu reuşim să ştim totul din cauza faptului că uităm foarte multe multe dintre informaţiile învăţate recent. Pentru această problemă încă mai caut o soluție, o să mă informez depre metoda psihologului german Ebbinghaus.

Privind pastilele de memorie…mi-am cumparat peste 100 de capsule care nu au avut vreun efect pozitiv si de care am uitat la un moment dat.

Sursa: izabelapanescu.ro, adevarul.ro

Poate nu știai

Toții ne-am gândit măcar odată la ce tatuaj ne-am face. Eu am avut cel puțin șase tatuaje pe care am jucat că mi le voi face cândva, dar la care am renunțat între timp (un lucru foarte înțelept). Acum mă bucur când mă uit la pozele altora și am salvat mai jos câteva care mi-ai încântat privirea, dacă o să am unul vreodată…rămâne de văzut.

Sursa Bored Panda